Despre vis…

Pentru că mai cred în el, pentru că-mi vine să strig în versuri, pentru că vreau să trăiesc în poem, să adun într-o formă orice scânteie din ce văd și simt ca un vis…
Pentru mine ca să fiu eu, pentru tine, să te oprești din fuga ta și să trăiești visul…

Mihaela Bunea

 

Eu am

Îmi pare că țin în palme depărtarea
Și am pansament gândului, uitarea.
Parcă am aripi nu vise,
Multe versuri nicio inimă,
Mereu începuturi, nicio amintire…
Întotdeauna valuri, niciodată marea.
Mereu norii fără furtună,
Vorbe fără glas,
Eterul fără eternitate…
Orașul meu, niciodată strazile tale.
Am…vara mea nebună fără umbră.
Am pasul desculț peste gândul tău.
Tu ce ai?
Ai visul tău în palma mea?

Schimburi

Cobor un gând încet pe geam,dsc_06449
E așa lumină-afară.
Plimb noapte-n mine,
Furând iertarea.
Cumpăr suflet pur,
Vând trăiri de-o vară.
Adulmec linistea
Încercând nebunia.
Unde mă așteaptă chemarea?
Pe unde rătacește uitarea?
Schimb simțuri complete
Caut SENSUL.
Porți cu tine glasul cuvintelor.
Eterul si ideile te fac sclavul lor.
Auzi…pe când schimbul ăla?
Pe când dau ce am,
Și iau ce caut?